Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Mircea Cărtărescu în limba italiană

        de Margareta Dumitrescu

A apărut de curînd în traducere italiană o altă carte a lui Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile1 , tot în traducerea cunoscutului românist Bruno Mazzoni. Pînă în prezent, Profesorul Mazzoni (şi Decan al Facultăţii de Limbi străine din Pisa) a mai tradus din M.Cărtărescu următoarele titluri: Travesti, în anul 2000; Nostalgia şi o culegere de versuri intitulată după una dintre poeziile cuprinse în volum, Cînd ai nevoie de dragoste, Quando hai bisogno d’amore, în 2003; iar în 2007, prima parte a romanului Orbitor (aripa stîngă). Este, desigur, un cîştig pentru calitatea traducerii faptul că un traducător îşi concentrează atenţia asupra mai multor opere ale aceluiaşi autor. Pentru a ilustra beneficiile acestei strategii, ne propunem să analizăm versiunea italiană a romanului Orbitor (Aripa stîngă), Abbaccinante. L’ala sinistra2 .

Primul lucru pe care îl constatăm, deschizînd cartea, este că şi în acest caz traducătorul rămîne fidel metodei sale, pe care a aplicat-o şi în traducerea versurilor, aceea de a încorpora în text toate acele date de care are nevoie cititorul străin pentru o bună comprehensiune. Adică, tot ceea ce în genere constituie obiectul notelor de subsol este introdus în corpul textului, printr-o foarte variată şi suplă gamă de soluţii. Mobilul acestei opţiuni este acela de a preveni reticenţele cititorului occidental în faţa unui text sufocat de notele explicative, care i-ar îngreuna lectura, dispersîndu-i atenţia şi, poate, descurajîndu-l chiar să ducă la bun sfîrşit actul lecturii. Lăsînd la o parte eventualele rezerve ale traductologilor mai ortodocşi, trebuie să admitem că prin strategia sa, pe cît de îndrăzneaţă, pe atît de practică şi eficace, Profesorul Bruno Mazzoni ne prezintă o versiune în limba italiană extrem de fluentă şi naturală.

Dar, mai bine, să urmărim soluţiile traductive propuse de Bruno Mazzoni, analizînd cîteva exemple concrete. În primul rînd, şi aici, ca în celelalte traduceri, Profesorul Mazzoni lasă mulţi termeni în limba română în dorinţa de a păstra o patină specific română-orientală dar şi cu speranţa – mărturisită de altfel într-un interviu - că cel puţin cîţiva dintre aceştia vor pătrunde în limba italiană. Să luăm, spre exemplu, termenii culinari: şerbet, ţuică, mămăligă, plăcintă, rachiu, colivă, ghiudem etc., pentru înţelegerea cărora cititorului i se furnizează explicaţii sumare, în general printr-o sintagmă incidentă:

„Serile se duceau la cîte-o grădină ieftină, cu lume amestecată şi veselă, şi mîncau mititei sfîrietori în zvonul adus de vînt al vreunui acordeon îndepărtat“ (p. 119);

„La sera si sedevano a mangiare all’aperto in una trattoria a buon prezzo, con una clientela composita e allegra, e ordinavano mititei, ovvero salsicciotti alla griglia, mentre una fisar-monica suonava in lontananza“ (p. 136).

Alteori, acelaşi termen culinar este exprimat şi în original şi în traducere, în aşa fel încît echivalenţa să se producă deductiv în mintea cititorului:

„Pentru atîta strofocare, primea-n fiecare chindie o mînă de coji de mămălig㓠(p. 35);

„A compenso per quella sua fatica, la sera riceveva una manciata di croste di polenta, la solita mămălig㓠(p. 42).

Totuşi, opţiunea de a lăsa în original unii termeni nu se face automat, ci este aplicată cu multă supleţe. De exemplu, termenul la care ne-am referit mai sus, „mămăligă”, în alt loc este tradus în italiană („polenta”), poate pentru a nu îngreuna pasajul, care mai cuprinde alţi doi termeni culinari, lăsaţi în original, dintre care unul („plăcinte turceşti”) este însoţit de un determinant pentru a-l face comprensibil, iar sensul celulilalt („rachiu de pere”) se poate deduce din context:

Au făcut colăcei şi plăcinte turceşti în care [...]. L-au amestecat în vin şi-n rachiul de pere, l-au pus în laptele cu mămăligă... (p. 40);

Prepararono tortelle e plăcinte di pasta sfoglia che [...] La mescolarono al vino e al rachiu di pera, la misero nel latte e polenta... (p. 48).

În celelalte ocurenţe, „mămălig㔠este indicat simplu în limba română , fără nici o altă explicaţie (ro. p. 144, it. p. 163; ro. p. 146, it. p. 167, passim).

Şi în cazul indicaţiilor toponimice se introduce în text o explicaţie succintă, indispensabilă, dar numai cînd apare prima dată, fără să mai fie repetată în ocurenţele succesive. De exemplu, pentru Obor (p.71): „il mercato di Obor” (p. 82); Crucea de Piatră (p.140): „Crucea de Piatră, il quartiere malfamato di Bucarest” (p.158); Bellu (p.109): „Sapete che cosa ha questo maiale al cimitero Bellu di Bucarest?” (p.124).

Să semnalăm, pentru toponime, o opţiune iteligentă a traducătorului, care, deşi a adoptat noile norme ortografice, în această traducere face o derogare de la normă şi scrie cu î din i în acele toponime în care – chiar citit ca un simplu i, aşa cum spontan face orice străin – pronunţarea este oricum mai aproape de cea originală, decît dacă ar fi lăsat grafemul â, pe care străinii îl pronunţă a. Cîteva exemple: „Tîntava”, în loc de Tântava, cu derivatul „tîntavesi” pentru tântîveni” (it. p. 41, ro. p. 35; it. p.164, ro. p.144, passim); „Dîrvari”, în loc de Dârvari (it. p. 156, ro.p.138); „Dîmboviţa”, în loc de Dâmboviţa (it. p. 230, ro. p. 212). Dar exemplele sînt mult mai numeroase.

La capitolul ononmastică, să amintim că numele proprii rămîn neschimbate; de asemenea, apelativele personalităţilor istorice, în primul rînd Ştefan cel Mare, foarte frecvent în roman prin şoseaua din capitală care îi poartă numele. Dar, în mod inexplicabil, pentru Mihai Viteazul traducătorul propune „Mihai il Bravo”, ceea ce într-un prim moment ne-a făcut să credem că opţiunea ar avea drept scop apropierea de forma „Mihai Bravu”, numai că atunci cînd în text e vorba de zona bucureşteană omonimă, traducătorul recurge la o perifrază:

„şi o luară pe jos, pe Mihai Bravu, se încîlciră în mahalalele singuratice, cu cîrduri de copii jucînd poarca pe caldarîm sau...“ (p.143)

cercarono la loro strada in un dedalo di vie grige in cui i bambini giocavano sul selciato o ... (p.162)

Foarte variate sînt soluţiile traducătorului în privinţa siglelor: uneori sînt traduse, de exemplu „Accademia di Scienze Economiche” (p. 28) pentru „ASE” (p. 25); sau sînt traduse printr-un echivalent: „Cassa di Risparmio”(p. 28) pentru „CEC” (p. 25); alteori, sînt lăsate în original: „le officine ITB”(p.171) pentru „atelierele ITB” (p.139), „le officine IOR”(p. 173) pentru „uzinele IOR”(p.160), traducătorul considerînd că este suficientă indicaţia „officina”, fără vreo altă precizare.

Cînd originalul conţine un citat dintr-un scriitor cunoscut cititorului român, indicaţii minime sînt indispensabile unui cititor străin, iar traducătorul preferă sa le includă, şi în acest caz, în corpul textului: „<Sembri Riga Crypto e la lappone...>, commentava lui citando la poesia di J.Barbu” (it. p. 285; ro. p. 264).

Am avut curiozitatea să vedem cum se descurcă traducătorul cu versurile din cîntecele populare, de genul „Mi-am făcut bundiţă nou㔠(p.105), iată rezultatul:

„Mi son fatta un corpetto nuovo, alé

Con la neve e con la pioggia, tant’e’...

Allegria! Con la neve o con la pioggia

Indosso una giacca di buona foggia...“

(p. 121);

sau cu vechiul imn al României: „Înfrăţit va fi veşnic al nostru popor / Cu poporul sovietic eliberator“ (p.144):

„Il nostro popolo sara’ fiero per l’eternita’

Del popolo sovietico latore di liberta’“

(p.164)

În traducerea unui atît de voluminos roman s-au strecurat, în mod inevitabil, şi unele mici scăpări, ca în următorul caz: „ciambelline, dolci mortuari, la colivă fatta di riso al latte e prugne secche...” (p. 46), în care în realitate nu avem o propoziţie incidentă explicativă, ci de o simplă enumerare: „colaci şi colivă, orez cu lapte şi prune afumate..” (p.39).

Credem că ar fi fost bine să se respecte şi în traducere corespondenţa dintre titlul Orbitor şi ocurenţele neîntîmplătoare ale acestui cuvînt din cuprinsul cărţii: „un soare orbitor de dimineaţă se revărsa în camer㔠(p.100) a fost tradus cu „un sole accecante, un sole mattutino inondava la stanza” (p.115). Ar fi fost însă preferabil „un sole abbacinante”, adică să se reia soluţia aleasă pentru traducerea titlului, Orbitor, Abbacinante.

Încă un lucru important de semnalat: traducătorul intervine adesea în textul original prin eliminarea unor segmente de frază:”puţină apă de toaletă dintr-o sticluţă în formă de maşinuţă...” (p. 104), în traducere rămîne numai: „un po’ d’acqua di colonia...” (p.120). Dar sînt şi suprimări mai masive, de exemplu un întreg episod cuprins între paginile 148 – 157, omisiune nemarcată grafic în versiunea italiană în nici un fel. Acest lucru ar face cu atît mai necesară o Notă asupra ediţiei, în care traducătorul să-şi motiveze opţiunile, să precizeze dacă astfel de intervenţii le-a făcut cu sau fără acordul lui Mircea Cărtărescu. Dar se pare că Profesorul Bruno Mazzoni subestimează importanţa opiniilor sale în materie de traducere, extrem de preţioase, dată fiind îndelungata experienţa pe care o are.

Experienţa şi talentul său sînt evidente şi în versiunea italiană a romanului Orbitor, care se remarcă printr-o desăvîrşită fluenţă şi naturaleţe, oferind o lectură captivantă chiar şi cititorilor români cunoscători de limbă italiană. Colaţionînd versiunea italiană cu originalul în vederea acestei recenzii, ni s-a întîmplat de mai multe ori să ne lăsăm furaţi de lectura în italiană, cu o reală plăcere a textului. De aceea ne-a surprins răceala cu care au reacţionat italieniştii din România la apariţia acestei cărţi, excepţie făcînd cele cîteva semnalări, foarte succinte. Dincolo de strategiile traductive ale autorului, pe marginea cărora se mai poate discuta eventual, Abbaccinante. L’ala sinistra este o extraordinară realizare, demnă de toată atenţia specialiştilor.

 1 Mircea Cărtărescu, Perché amiamo le donne, Roma, Voland, 2009.

 2 Mircea Cărtărescu, Abbacinante. L’ala sinistra, Roma, Voland, 2007.

 3 Interviu realizat de Ioana Bot, „Steaua”, septembrie 2003.

 4 Ediţia românească din care cităm este Orbitor. Aripa stîngă, Bucureşti, Humanitas, 2006.

 5 Părţile subliniate din citate reprezintă adăugirile explicative ale traducătorului.

Nr. 03/2010
Rezultatele Concursului de manuscrise al USR şi Ed. Cartea Românească

Manuscrise noiciene
de Gabriela Gheorghişor

Gaudeamus la Craiova
de Gabriela Gheorghişor

Concurs de dramatizare

Revista revistelor

Odiseea unui jurnal
de Gabriel Dimisianu

Uitarea şi obsesia memoriei
de Nicolae Prelipceanu

Versuri
de Gabriel Chifu

Întâmplări imaginare pe străzile bucureştiului
de Constantin Abăluţă

Jurnalul unui eminent universitar
de Adrian Popescu

Pornind de la Ionesco
de Nichita Danilov

Dreptul la timp al lui Ioan Radu Văcărescu
de Dumitru Chioaru

Pagini de jurnal (1)
de Gheorghe Grigurcu

Mai mult decât un critic
de Gabriela Gheorghişor

Despre exil şi nu numai
de Ioan Lascu

Splendida menajerie
de Constantin M. Popa

Mai departe ... şi mai încet
de Ştefan Vlăduţescu

Spiritul poeziei
de Florea Miu

Drumul poetului
de Mircea Moisa

Şansa şi restul gândirii
de Ion Hirghiduş

Mircea Cărtărescu în limba italiană
de Margareta Dumitrescu

Clasicism, romantism, artă creştină (I)
de Florin Caragiu

Existența reloaded
de Paul Aretzu

Căderea în cer
de Bucur Demetrian

Mâinile
de Elda Grin

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Prostia la origini. Prometeu şi Epimeteu
de Ion Militaru

Poeme
de Petruț Pârvescu

Desprinderea de clasici
de Jean Băileşteanu

Pașii mici ai istoriei
de Nicolae Firuleasa

A fost o lume…
de Ion Floricel

Matei Vişniec – Teatrul scurt
de Toma Grigorie

Comunismul în fustă
de Mircea Ghiţulescu

Dimitrie Vârbănescu - schiță de portret
de Cătălin Davidescu

Ratarea noastră cea de toate zilele
de Horia Dulvac

Poeme
de Miruna Mureşanu

„Operele lui Constantin Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România!“
de Felix Sima

Demers de excepţie al cercetătorului Cezar Avram
de Romulus Preda

Versuri
de Iulian Caragea

Japonia: ritualuri de sfârşit şi început de an (I)
de Ruxandra Mărginean Kohno

© 2007 Revista Ramuri